Actual· 2 min citire

Filmul dispariției studentei la teologie de 25 de ani, din Sibiu. Tânăra, căutată de cu drone și câini de urmă - mobilizare uriașă

Căutări tânără / Captură video

Căutări tânără / Captură video

Publicat4 mar. 2023, 10:18
Actualizat4 mar. 2023, 10:19
SursăRealitatea PLUS

Au apărut ultimele imaginile cu studenta la teologie din Sibiu, înainte de dispariția misterioasă. Procurorii și polițiștii au refăcut filmul dispariției fetei de 25 de ani din Sibiu, dispărută din campusul universitar de aproape o lună. Aceștia exclud varianta unei răpiri dar și a unei tâlhării urmate de crimă. Politiștii au găsit într-o pădure de la marginea orașului hainele tinerei, dar și alte obiecte personale precum telefonul, ochelarii și portofelul cu bani.

Filmul dispariției Claudiei Angelika Maurer a fost refăcut de anchetatori. Pe 6 februarie, fata se afla la Institutul Teologic din Sibiu. Atunci a vorbit cu un coleg căruia i-a spus că a venit să învețe pentru restanțe pentru că anul acesta urma să susțină lucrarea de licență.

Două zile mai târziu, studenta a fost surprinsă de camerele de supraveghere la ieșirea din oraș când intra în Pădurea Dumbrava. A fost ultima oară când a fost văzută. Pe 13 februarie, disperată că fiica ei nu răspundea la telefon de aproape o săptămână, mama acesteia a început să o caute.



Pe 15 februarie, fratele tinerei s-a dus la poliție și a anunțat dispariția surorii sale însă informația a fost făcută publică abia pe 17 februarie. De atunci, până pe 22 februarie, polițiștii au mers la cămin, au audiat martori și au stabilit traseul parcurs de tânără. Prima dată, au căutat-o la mânăstirile din zonă și la stâne.

În 24 februarie anchetatorii i-au găsit telefonul, ochelarii, țigara electronică și portofelul în pădure. Și în următoarele zile atât polițiștii cât și voluntarii au făcut căutări de amploare în toate zonele în care tânăra s-ar fi putut afla.

Peste 350 de jandarmi, polițiști și voluntari au răscolit fiecare centimetru al pădurii Dumbrava, de la marginea Sibiului. La operațiunea de amploare au participat inclusiv un elicopter care a survolat pădurea, drone, și mai mulți câini de urmă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News