O femeie de 80 de ani din Câmpia Turzii a murit, duminică, după ce în locuința sa au avut loc o explozie, urmată de un incendiu. Un bărbat de 50 de ani a fost dus la spital cu arsuri.
„O femeie a fost găsită decedată ca urmare a unei explozii și incendiu dintr-o casă de locuit din Câmpia Turzii. Trei autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, au fost alertate în jurul orei 7,30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului au fost dislocate și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii și un echipaj SAJ. Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul și un perete prăbușite. Stingerea focarelor a fost realizată în circa o oră de la primirea apelului de urgență, iar ulterior s-au desfășurat operațiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Femeia de 80 de ani a murit, iar un bărbat de 50 de ani a fost transportat la spital.
„Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de circa 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața. De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și care a fost transportat la spital”, precizează ISU Cluj.
Intervenția promptă a pompierilor a limitat propagarea incendiului la anexele și casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie și incendiu, se mai arată în informarea transmisă de către ISU Cluj.