Cu greu îşi puteau stăpâni lacrimile, dar, cu timpul, statuia patrupedului a început să le aline durerea. Într-o zi, însă, când s-au întors acasă, au auzit un zgomot ciudat. Venea tocmai din acea cameră!
Fără să stea prea mult pe gânduri, au urcat scările. Când au deschis uşa, au îngheţat! Pisica lor stătea lângă statuia câinelui şi se mângâia uşor de aceasta. "De dor", şi-au spus ei, mişcaţi până la lacrimi...
Apoi au luat-o în braţe, au pupat-o şi au mângâiat-o. Pisica a dormit toată seara în patul lor, ca pe vremea când împărţea culcuşul cu prietenul ei cu patru lăbuţe.