Două sensuri giratorii modulare au fost amplasate în București, măsura având ca scop fluidizarea traficului din Capitală, anunță primarul general Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Potrivit edilului, costul total al lucrărilor este de 900.000 de lei.
"Venim cu noi soluții pentru fluidizarea traficului din Capitală - sensurile giratorii modulare. Prin Administrația Străzilor București, am amplasat deja două astfel de giratorii, unul la intersecția Șoseaua Petricani - Dimitrie Pompeiu, iar celălalt la intersecția D-na Ghica cu Str. Heliade Între Vii.Fiecare sens a fost construit din elemente modulare prefabricate, din beton armat, îmbinate între ele și iluminate prin intermediul unor LED-uri cu încărcare fotovoltaică. Lucrările s-au desfășurat pe timpul nopții, iar costul fiecărei lucrări în parte a fost de 450.000 de lei.Avantajele acestor soluții de trafic sunt:
Timpul foarte scurt de montaj (pot fi amplasate în câteva ore);
Durata mare de garanție - 60 de luni și rezistența în timp – peste 50 de ani.
Mobilitate crescută – se pot muta oricând și oriunde în funcție de necesități, inclusiv în cazul unor avarii, în zona acestora.În perioada următoare, Administrația Străzilor va propune Comisiei Tehice de Circulație și alte locații pentru fluidizarea traficului prin amplasarea unor astfel de sensuri giratorii", a transmis Nicușor Dan.