Bărbatul se afla după gratii din 2018, după ce fusese condamnat pentru tâlhărie şi ultraj. Pe 4 iunie 2021, în timpul unei percheziţii efectuate în celula acestuia au fost descoperite 8 bidoane de plastic, pline cu fructe fermentate.
Deținutul a recunoscut că bidoanele îi aparțineau și că pusese fructe la fermentate pentru a face țuică, scrie ziaruldeiasi.ro.
Introducerea, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice sunt interzise în penitenciare.
Acesta a fost sancţionat cu 10 zile de izolare, regim în care deţinutul este închis singur în celulă, având dreptul doar la o oră de plimbare pe zi, aceasta fiind a 49-a sancţiune primită de când fusese încarcerat.
Deţinutul a contestat decizia judecătorului delegat pe lângă penitenciar, susţinând că afecţiunile psihice de care suferă nu îi permit regimul de izolare.
Magistraţii Judecătoriei au constatat că aplicarea sancţiunii fusese avizată de medicul penitenciarului, care îl avea în evidenţă pe deținut.
„Totodată, instanţa apreciază că faţă de diagnosticele cu care petentul figurează în evidenţa unităţii de detenţie, respectiv «tulburare de personalitate, autoagresiuni şi retard mental», văzând şi menţiunea medicului unităţii în conformitate cu care petentul este apt să execute această măsură, sancţionarea petentului nu este excesivă şi nici nu echivalează, cel puţin la nivel aparent, cu relele tratamente interzise de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, au conchis judecătorii, care au respins contestaţia, ca nefondată.
Deținutul va trebuie să achite şi suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.