Scenariul descris de anchetatori este unul sumbru. Mezzosoprana s-ar fi împiedicat și ar fi căzut pe scările interioare ale locuinței sale, sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:00. Soțul ar fi găsit-o inconștientă, câteva minute mai târziu. Bărbatul a dus-o în camera situată la etaj și a așezat-o pe pat.
În timpul nopții, soțul și-ar fi ajutat nevasta să se schimbe de pijamale. Până spre dimineață, bărbatul nu a chemat ambulanța, iar solista a agonizat mai bine de opt ore. În jurul orei 3 dimineața, individul și-a chemat mama, dupa ce a văzut că femeia nu mai dă semne de viață. Abia la prima oră a dimineții a fost apelat și serviciul de urgență 112. Medicii au gasit-o pe femeie pe pat, inconștientă.
Potrivit Ziarul de Iaşi, Maria Macsim Nicoară a fost internată cu traumatisme la coloana vertebrală şi picioare, dar şi cu nasul rupt.
Sursa citată mai notează că, în momentul prelevării probelor biologice, artista avea o alcoolemie de 0.40 la mie, ceea ce înseamnă că, în momentul presupusului accident, aceasta ar fi putut fi şi de 1 la mie.
În prezent, solista de la Opera Națională Română din Iași este în comă, ținută în viață de aparate.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, citate de Realitatea PLUS, solista era înșelată de soț, care avea o relație extraconjugală, iar amanta ar trebui să nască în perioada imediat urmatoare. Din cauza infidelității bărbatului, mezzosoprana ar fi vrut sa divorțeze.