Actual· 2 min citire

Demnitar, OMORÂT: O fostă deputată a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp

Demnitar, OMORÂT: O fostă deputată a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp

Demnitar, OMORÂT: O fostă deputată a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 ian. 2023, 17:46

O fostă deputată afgană a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp, în locuința sa din Kabul, de bărbați înarmați, a anunțat duminică poliția, transmit agențiile internaționale de presă. Fratele ei a fost, de asemenea, rănit.

Mursal Nabizada a fost aleasă în 2018 în Wolesi Jirga, camera inferioară a parlamentului afgan, reprezentând capitala Kabul, în timpul fostului guvern care s-a prăbușit după retragerea forțelor conduse de SUA în august 2021.

Motivul crimelor nu este clar, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției talibanilor, Khalid Zadran. Forțele de securitate au deschis o anchetă pentru a încerca ''să-i găsească pe infractori și să-i predea justiției'', a adăugat el.

Niciun grup sau individ nu a revendicat responsabilitatea pentru asasinarea fostului deputat.

În timp ce asasinările misterioase ale femeilor tinere s-au înmulțit în Afganistan de când talibanii au revenit la putere în august 2021, aceasta este prima dată când a fost vizată o fostă politiciană.

Pe parcursul celor două decenii de intervenție militară condusă de SUA în Afganistan, femeile au ajuns în poziții importante în societatea afgană, multe dintre ele devenind judecătoare, jurnaliste, polițiste sau angajându-se în politică. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au fugit din țară de când talibanii au recâștigat puterea în 2021, dar Nabizada a rămas. În urmă cu aproximativ patru luni, a apărut la un program TV local cu fața acoperită și a spus că lucrează pentru o organizație neguvernamentală. Ea a vorbit despre politicile restrictive ale talibanilor împotriva dreptului femeilor la educație și la muncă.

De la întoarcerea lor, talibanii au impus restricții severe asupra femeilor afgane, împiedicându-le să ocupe locuri de muncă în sectorul public, interzicându-le accesul în licee și universități și în parcuri. De asemenea, le-au ordonat să se acopere în public, de preferință cu o burqa (văl complet), notează AGERPRES.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News