Noaptea trecută a avut loc un cutremur puternic în Statele Unite.
Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a zguduit marți seară o regiune izolată din Idaho, în vestul SUA, a anunțat Institutului de Geofizică al Statelor Unite (USGS), relatează AFP.
Nicio informație despre eventuale victime sau pagube materiale nu era disponibilă imediat după seism, al cărui epicentru a fost situat în mijlocul munților împăduriți, departe de orice mare oraș.
Seismul, care a durat între 20 și 30 de secunde, potrivit numeroaselor mărturii, a fost resimțit în întreg statul Idaho, precum și în statele vecine.
Potrivit USGS, epicentrul a fost la o adâncime de 10 kilometri, la circa 30 de kilometri de așezarea Stanley, cu 68 de locuitori, și la 120 de kilometri nord-vest de capitala Boise.