Cazul de dopaj al Simonei Halep a creat precedentul care ar putea duce la schimbarea regulilor prin care Asociația Jucătoarelor de Tenis (WTA) va realiza clasamentele pe viitor.
Schimbarea regulilor este luată în considerare după cazul foarte mediatizat al Simonei Halep, care a revenit marți la Miami Open cu un wildcard, după ce suspendarea de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă la nouă luni de TAS.
Spre deosebire de cazurile de accidentări grave sau de concediu de maternitate, jucătoarele suspendate pentru dopaj nu beneficiază în prezent de un clasament protejat la întoarcere și, de multe ori, trebuie să își refacă de la zero cariera.
"Am început un proces de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm acest aspect", a declarat un purtător de cuvânt al WTA. "Calendarul exact pentru orice potențială modificare a regulilor și implementarea ulterioară a acestora va depinde de feedback-ul primit de la membrii noștri".
Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat - un medicament interzis care stimulează producția de globule roșii - la US Open din acel an.
Jucătoarea a fost acuzată și de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în pașaportul său biologic al sportivilor, o metodă concepută pentru a monitoriza diferiți parametri sangvini în timp pentru a descoperi un potențial dopaj.
Dar Halep, care a negat cu tărie acuzațiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni, perioadă pe care o ispășise deja. Ea a fost învinsă cu 1-6, 6-4, 6-3 de Paula Badosa în runda inaugurală de la Miami.
Deocamdată, Halep, care nu este clasată, va trebui să se bazeze pe wildcard-uri pentru a participa la cele mai mari turnee.
Britanica Tara Moore, fost număr unu mondial la dublu, a declarat la începutul acestei luni pe X, fostul Twitter, că s-ar putea să îi fie mai greu să își reînvie cariera după ce a fost exonerată de încălcarea regulilor antidoping.
"Este grozav că @Simona_Halep reușește să se repună pe picioare atât de repede. Păcat că nu este la fel pentru mine și pentru alte jucătoare care au fost exonerate și care nu sunt atât de sus pe totem", a spus Moore, care se afla pe locul 77 în carieră la dublu în iunie 2022, când a fost forțată să se retragă din activitate timp de 19 luni după ce a picat un test antidoping.
"WTA are nevoie de o regulă conform căreia, dacă o jucătoare este găsită FĂRĂ VINĂ sau NEGLIJENȚĂ, ar trebui să primească măcar un clasament)de protecție", a adăugat jucătoarea în vârstă de 31 de ani, care a fost exonerată de dopaj în decembrie anul trecut, după ce a dovedit că sursa testului său pozitiv a fost carnea contaminată.
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a salutat demersul WTA de a lua în considerare o modificare a regulilor.
"Timpul și oportunitățile pierdute nu pot fi niciodată recuperate pe deplin", a declarat directorul executiv al PTPA, Ahmad Nassar.
"Prin urmare, PTPA susține ca sportivii exonerați de infracțiuni de dopaj să fie eligibili pentru un clasament special la revenirea lor în circuit.
"Am solicitat o astfel de regulă în trecut și salutăm luarea ei în considerare acum."