Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet.
„Poliţiştii s-au autosezizat cu privire la imaginile apărute în spaţiul public legate de cimitirul internaţional Valea Uzului şi se fac cercetări la faţa locului pentru a se stabili situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet. Se fac toate activităţile pe care le implică o astfel de cercetare penală, iar în funcţie de rezultat se va face şi încadrarea infracţiunii”, a spus Creţu.
Poliţiştii încearcă să identifice persoanele care joi au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale erorilor români şi monumentul de mari dimensiuni din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.
Membrii comitetului maghiar de iniţiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaţilor maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, astfel că cimitirul a fost păzit în noaptea de joi spre vineri de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceştia au şi scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.
În cursul nopții de joi spre vineri, cimitirul a fost păzit pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceștia au și scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.
Vineri ar fi urmat să aibă loc ceremonia de inaugurare a zonei amenajate de Primăria Dărmănești, dar aceasta a fost amânată. Primarul din Dărmăneşti, Constantin Toma, a invocat că nu doreşte ca evenimentul să aibă loc în campania electorală.
Ministerul Culturii a transmis însă Primăriei Dărmăneşti că proiectul de reabilitare a Cimitirului Internaţional al Eroilor Valea Uzului nu a primit avizul Comisiei pentru Monumente de For Public şi prin urmare se află în imposibilitatea legală de a inaugura parcela eroilor români. De asemenea, Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Est a transmis o adresă Prefecturii Bacău în care a avertizat că autorizaţia de construire semnată de primarul din Dărmăneşti, privind amplasarea monumentului în Cimitirul Internaţional Valea Uzului şi a 50 de cruci pentru eroii români a fost emisă „cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare”, scrie Ziarul de Bacău. Reprezentanţii Inspectoratului i-au cerut prefectului Maricica Luminiţa Coşa să analizeze oportunitatea atacării în contencios administrativ a autorizaţiei şi să ceară anularea acesteia.
La începutul lunii mai, liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut premierului Viorica Dăncilă "să oprească denigrarea memoriei soldaților maghiari" și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români în cimitirul din Valea Jiului.
Potrivit UDMR, cimitirul militar aparține comunei Sânmartin și a fost renovat din resursele primăriei, din donațiile Ministerului ungar al Apărării și din contribuții ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ șase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripționate numele soldaților maghiari uciși în bătăliile care au avut loc în Valea Uzului în primul război mondial. În 1994, în cimitir a fost ridicat şi un monument dedicat militarilor maghiari căzuţi în zonă în al doilea război mondial, aici având loc comemorări în fiecare an la 26 august.