Fostul președinte al PNL Crin Antonescu afirmă că nu a fost contactat de niciunul dintre liderii partidelor pro-europene pentru a discuta despre posibilitatea unei candidaturi la Președinția României.
”Eu nu am avut nici acum, în aceste zile, nici altă dată nicio discuție oficială, formală cu niciunul din liderii sau reprezentanții împuterniciți ai vreunui partid din această coaliție pe subiectul acesta și pe niciun altul. Eu nu mi-am declarat dorința, intenția, nu am în agendă chestiunea asta, nu mi s-a oferit, nu am oferit”, a afirmat Crin Antonescu, vineri seară, la un post TV, întrebat dacă a discutat cu reprezentanții partidelor pro-europene despre o eventuală candidatură la funcția supremă în stat.
Crin Antonescu a fost, de asemenea, întrebat dacă ia în calcul o candidatură pentru Președinția României.
”Am spus foarte clar că de dorit nu îmi doresc, nu am în agendă așa ceva și de luat în calcul nu am ce să iau în calcul. Pe scurt, ca să fiu foarte deschis, că nu am niciun motiv să umblu cu eschive: dacă cineva mi-ar face o propunere, aș da un răspuns, cum e civilizat, dacă cineva mă va întreba ceva, voi da un răspuns. Nu vorbesc, sau nu răspund, în orice caz, neîntrebat, de când mă știu”, a subliniat Crin Antonescu.
El a remarcat că ”e cu totul altul desenul politic al României actuale de România lui 2009”, atunci când el a candidat la Președinție, fostul lider al PNL amintind că, la acel moment, cu 20% din voturi, nu a reușit să intre în al doilea tur de scrutin, iar anul acesta cel aflat pe primul loc a obținut puțin peste 20 de procente din voturile exprimate.
Crin Antonescu afirmă că există oameni care ar fi foarte buni președinți, dar care ”nu ar trece examenul electoral”, după cum sunt oameni care ar fi ”redutabili” din punct de vedere electoral, dar care ar fi ”un adevărat pericol” dacă ar deveni președinte al țării.
Fostul președinte al PNL a mai declarat că un președinte ar trebuie să aibă acum calități precum ”convingerea de nezdruncinat în vocația și în direcția occidentală a României, care să aibă interiorizată această valoare și această convingere”.
Crin Antonescu este unul dintre politicienii al cărui nume a fost vehiculat în ultima perioadă ca posibil candidat comun la alegerile prezidențiale din partea partidelor pro-occidentale.