Actual· 2 min citire

Crima din Padina. Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest

Crima din Padina. Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest

Crima din Padina. Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 iun. 2024, 14:22

Procurorul General a sesizat Inspecția Judiciară după ce fiii vrăjitoarei Sidonia au fost eliberați din arest.

Procurorul General al României, Alex Florența, a sesizat, marți, Inspecția Judiciară în legătură cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești care au decis plasarea în arest la domiciliu a fiilor vrăjitoarei Sidonia, cunoscuți în lumea interlopă, care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din Padina.

Potrivit unui comunicat de presă, Florența a sesizat Inspecția Judiciară „constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență, și art 271 lit. r) din Legea nr. 303/2022, constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecător sau procuror”.

Printr-o Încheiere din data de 15 mai 2024, cei doi judecători au admis contestația formulată de trei inculpați (acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor într-un dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

„Fără a pune în discuție puterea de lucru judecat a încheierii menționate, s-a apreciat că faptele celor doi judecători de a ignora materialul probator, care relevă dincolo de orice dubiu rezonabil starea de pericol pe care o reprezintă punerea în libertate și, implicit, reîntoarcerea inculpaților în comunitate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență. De asemenea, faptele judecătorilor de a nu motiva în concret în cuprinsul încheierii care sunt motivele care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecător sau procuror”, se arată în comunicatul transmis de biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Crima din Padina. Cum a justificat instanța scoaterea din arest preventiv a fiilor vrăjitoarei Sidonia

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News