Analistul politic a vorbit despre Dinu Patriciu, dar și despre felul în care foștii securiști și nomenclaturiști comuniști au confiscat idealurile românilor, imediat după înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu.
Cozmin Gușă a mai dezvăluit și că el a fost cel care i-a făcut cunoștință lui Crin Antonescu, fost președinte al PNL, cu actualul președinte al României - Klaus Iohannis.
„Eu îl cunosc pe Klaus Iohannis de mult timp. Crin Antonescu l-a cunoscut pe Klaus Iohannis de la mine. Și mie mi-era clar că nu ar fi bun. (...) Primul episod era prin 2004, Iohannis ținea cu Năstase. Și am negociat ca să țină cu Băsescu, a fost prima negociere fructuoasă, a ținut cu Băsescu. A doua a fost în 2009, ca să fie un premier din partea PNL, Crin Antonescu nu era bun de premier. După ce am făcut un brainstorming, eu cu Geoană, i l-am propus pe Iohannis lui Crin Antonescu. (...) S-a bucurat. A crezut că o să fie prim-ministrul lui Geoană. Nu, nu, în turul doi, i-am zis. A spus: Dl Gușă, PNL e un partid cam mic. L-am sunat pe Crin și i-am spus că dl Iohannis e de acord. Și așa a început epopeea lui Iohannis la PNL”, a declarat Cozmin Gușă.
„Oamenii care ajung să dețină puterea sunt imorali sau amorali. Securiștii aduc numai astfel de oameni, fac orice pentru putere. Din păcate, oamenii noștri politici au fost atât de slabi, încât nu și-au administrat bine mandatul pentru viața de după”, a mai spus Cozmin Gușă.