Actual· 2 min citire

Continuă demolarea spațiilor comerciale de la metrou. Anunțul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand

Foto arhivă Inquam

Foto arhivă Inquam

Scris de Iulian Budusan Publicat: 27 apr. 2021, 10:19

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, continuă acțiunea de dezafectare a construcțiilor ilegale amplasate în stațiile de metrou din această zonă administrativă. În cursul serii trecute, polițiștii locali au început dezafectarea chioșcurilor ilegale de la stația de metrou Gara de Nord.

„Nimic durabil nu poate fi construit pe nerespectarea legii. Doresc să-i asigur pe toți cetățenii Sectorului 1 că nu vom ezita nicio clipă să asigurăm respectarea legalității în toate domeniile din sfera noastră de activitate, indiferent cât de mari sunt interesele din spatele activităților ilegale. Reamintesc faptul că Primăria Sectorului 1 îi sprijină pe comercianții de bună credință, urmând ca aceștia să fie ajutați să-și desfășoare activitatea într-un alt spațiu”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Administrația locală va continua să pună în aplicare legislația în vigoare și la celelalte stații de metrou în care funcționează ilegal chioșcuri.

Acțiunea de desființare a spațiilor ilegale de la Metronex a fost inițiată de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă. Într-o rpimă fază, Primăria Sectorului 4 a desființat spații ilegale din 7 stații de metrou, iar Metrorex a depus solicitări și către primăriile sectoarelor 3 și 5.

Chioșcurile ilegale de la stația de metrou Basarab  au fost și ele demolate.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că a început desființarea chioșcurilor ilegale de la stația de metrou Basarab.

„Au fost date jos primele construcții ilegale de la stația de metrou Basarab. Vom continua să punem legea în aplicare și la celelalte stații de metrou de pe raza Sectorului 1. Comercianții care au avut aceste spații vor fi ajutați de primărie să-și desfășoare activitatea în altă zonă", a scris Clotilde Armand, marți, pe Facebook.

Demolarea ilegală a chioșcurilor de la metrou a început pe 7 aprilie la stația Ștefan cel Mare, conform unor decizii ale Ministerului Transporturilor. Primele demolări au fost făcute de către angajații ADP Sector 2, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu fiind și el prezent la acțiune.

După ce au fost demolate, rând pe rând, toate chișcurile de la stația de metrou Ștefan Cel Mare, au urmat cele de la stația Pipera să fie puse la pământ. Angajații magazinelor din subteran s-au adunat la metrou să protesteze față de măsura impusă de companie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News