Guvernul urmează să aprobe, prin ordonanță, condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal.
„Obiectivul principal al proiectului de act normativ este acela de a asigura o mai mare coerență și transparență statutului asistentului maternal, precum și procesului de selectare, evaluare și atestare a uneia dintre cele mai importante categorii profesionale, care activează în domeniul protecției copilului separat temporar sau definitiv de părinții săi, respectiv asistentul maternal. Schimbările preconizate vor asigura cadrul legal necesar în baza căruia Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor putea realiza selecția, evaluarea și atestarea persoanelor care doresc să devină asistent maternal”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene
Tot joi urmează să fie aprobat și un proiect de ordonanță privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, arată sursa citată.
„Prin această intervenție normativă se urmărește reglementarea posibilității prelungirii contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor cadru care au asigurate sursele financiare parțial sau integral din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, ca urmare a prelungirii duratei contractelor de finanțare aferente, în scopul implementării obiectivelor de investiții și a absorbției fondurilor europene, a respectării angajamentelor luate de România cu privire la îndeplinirea țintelor și jaloanelor din PNRR, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de coordonatorii de reformă și/sau investiții sunt asimilate unor evenimente imprevizibile, care nu puteau fi identificate la momentul lansării procedurii de achiziție”, conform notei de fundamentare a proiectului.
De asemenea, Guvernul va aproba și un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în România, semnat la București, la 19 martie 2024.
Proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență
În ședința de guvern din 1 august va fi aprobat și un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență.
Proiectul propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.604.300 lei pentru sprijinirea unui număr total de 405 familii și persoane singure, din mai multe județe ale țării, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, accident ori în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora.