Dezbaterile Comisiei Juridice a Senatului asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea urmau să fie reluate în această dimineață, la două zile după ce acestea au fost amânate la solicitarea reprezentanţilor PSD.
Într-o conferință de presă susținută, ieri, la sediul PSD, Robert Cazanciuc a criticat în termeni foarte duri proiectul de lege elaborat de Guvern privind carantinarea şi izolarea, pe care l-a catalogat ca fiind un "dezastru, o sumă de încălcări repetate ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor". El a precizat că legea va fi votată atunci când parlamentarii vor fi convinși că aceasta "corespunde nevoii românilor".
"Este a treia oară când Guvernul trimite Parlamentului în ultimul moment o lege foarte proastă, plină de greşeli şi care lasă loc abuzurilor", a afirmat senatorul PSD, precizând că premierul Ludovic Orban ar fi trebuit să vină din proprie iniţiativă în Parlament pentru susţinerea acestui proiect de lege.
Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite în urma unei discuţii cu secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat vineri prezenţa în Senat a premierului Ludovic Orban şi a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, la dezbaterea proiectului.