Guvernul adoptă joi o serie de măsuri, însă niciuna cerută de protestatari! Este ultima decizie transmisă de la Palatul Victoria, după negocierile care au avut loc între Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și liderii unor asociații de transport.
Pentru ședința de Guvern programată joi, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluții convenite între transportatori și Ministerul Transporturilor și care au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
„- Modificări cu privire la modalități de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei. Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținând autorităților competente din Statelor Membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părți, atât pentru emiterea autorizațiilor speciale de transport, cât și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale;
- Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor;
- Sunt acordate intervale de depășire a masei maxime total admise și pe axe până la care nu se aplică sancțiuni contravenționale și nu se impune autorizarea circulației acestor vehicule;
- Sunt clarificate unele aspecte privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum și corelarea unor dispoziții privind încheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale;
- Sunt clarificate și unele dispoziții care reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, conform sursei citate.
Guvernul și premierul nu au găsit soluții pentru câteva revendicări majore, cum ar fi restituirea parțială către operatorii de transport a accizei la carburant
Nici măcar o soluție pentru decontarea transportului elevilor, care de la începutul anului își plătesc din buzunar deplasările, nu a fost găsită o soluție.
Consultările între transportatori și Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor și Finanțelor.
La întâlnire, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Transpoturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
La dialog au participat: Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Național al IMM-urilor din România, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, Federația Operatorilor Români de Transport, Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale.