Cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei, Iulian Dumitrescu este candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Prahova.
”Primarii liberali din județul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Național Liberal în care își manifestă susținerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de președinte de CJ. Solicitarea a fost materializată și printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Județean al PNL Prahova. În același for, Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean De Urgență Constantin Andreoiu Ploiești, a fost votat drept candidatul PNL la Primăria Municipiului Ploiești”, anunță PNL Prahova într-un comunicat dat publicității miercuri seară.
În documentul citat se arată că ”printre argumentele aleșilor locali de susținere a candidaturii lui Iulian Dumitrescu se numără performanța fără precedent a acestuia în atragerea de fonduri europene”, dar și faptul că sub conducerea acestuia ”au fost demarate lucrările la centurile ocolitoare de la Comarnic, Azuga-Bușteni, Păulești, Mizil și Câmpina” și s-au făcut investiții în zeci de localități din județ, dar și în Spitalul Județean Ploiești.
”Sunt proiecte importante și mari așa cum nu au existat nicicând după Revoluție. Pentru toate, am muncit mult și greu, împreună, în echipă. Ele au fost posibile datorită unei colaborări bune și eficiente între unitățile administrativ teritoriale și Consiliul Județean condus de Iulian Dumitrescu. În acest moment, Prahova nu își permite experimente administrative și costurile unor blocaje sunt absolut uriașe. Județul nostru are nevoie de continuitate”, se arată în scrisoarea deschisă a primarilor PNL din Prahova.
În opinia semnatarilor scrisorii, Iulian Dumitrescu este ”garanția că proiectele începute vor fi duse la bun sfârșit și că localitățile Prahovei vor continua să se dezvolte și să prospere”, se mai arată în comunicatul PNL Prahova.
Iulian Dumitrescu, fost președinte al PNL Prahova și fost prim-vicepreședinte al PNL, este suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.
Una dintre societățile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Președintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declarațiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux.
După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunțat că demisionează din toate funcțiile deținute în PNL, și anume, de prim-vicepreședinte PNL și președinte al PNL Prahova.