Tenorul Corneliu Murgu, fost director al Operei Naționale Române (ONRT) din Timișoara pentru o perioadă de 19 ani, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani.
"Tristă aniversare a Operei Naționale Române din Timișoara la împlinirea a 74 de ani de la primul spectacol al acestei instituții. Marele tenor de talie internațională Corneliu Murgu și cel care a condus timp de 19 ani destinele Operei timișorene a trecut astăzi în eternitate.
Cariera artistică a timișoreanului Corneliu Murgu a cunoscut o traiectorie spectaculoasă, răspândită pe cinci continente și strălucind pe cele mai importante scene ale lumii, de la Staatsoper din Viena la Tokyo, de la Munchen la Metropolitan din New York, de la Covent Garden din Londra la Johannesbourg și de la Paris la Melbourne alături de cei mai mari artiști ai generației sale", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Operei din Timișoara.
De-a lungul carierei sale, Corneliu Murgu a fost membru în numeroase jurii ale competițiilor naționale și internaționale de la Toulouse, Verviers, Seul, Reggio Calabria, Moscova, Brusseto, Lugoj și a oferit tinerilor soliști cursuri de măiestrie interpretativă la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Piatra Neamț, Craiova și în străinătate, la Reggio Calabria, Terni, Milano, Seul, Salzburg.
Corpul neînsuflețit va fi depus la Capela Principală din Cimitirul Eroilor (Calea Lipovei), începând de astăzi, 27.04.2021, ora: 17.00. Înmormântarea va avea loc joi, 29.04.2021, ora: 13.00 în Cimitirul Eroilor la Flacăra Eroilor, mai arată sursa citată.