Andrei Pantea și Valentin Olteanu, cei doi polițiști de la Rutieră prinși în timp ce luau mită de la șoferi pe Calea Dorobanți, au fost condamnați, vineri, de Tribunalul București, la câte 3 ani închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit deciziei instanței, cei doi nu au voie timp de 4 ani să ocupe o funcție în cadrul structurilor Poliției Române și trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile, în cadrul ADP Sector 3, Amenajare Edilitară S5 SRL ori în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În plus, judecătorii le-au confiscat sumele primite ca mită, respectiv 11.493 lei de la Andrei Pantea și 13.627 lei de la Valentin Olteanu.
Reamintim că Andrei Pantea, comisar de poliție în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București - Brigada Rutieră, și Valentin Olteanu, agent șef de poliție în cadrul DGPMB - Brigada Rutieră, au fost prinși, în luna aprilie, de către DGA și DNA, pe Calea Dorobanți din București, în timp ce primeau mită de la un șofer.În imaginile apărute în spațiul public, mașina de poliție în care se afla echipajul cu cei doi a fost oprită în trafic de procurorii DNA și ofițerii DGA, fiind percheziționată sub privirile trecătorilor.
Mita ar fi fost primită de la un bărbat care conducea o mașină cu numere de înmatriculare din Turcia.