Decoraţiunile, obiectele vestimentare şi echipamentele electronice sunt principalele achiziţii din magazinele non-alimentare pe care le vor face angajaţii care primesc anul acesta tichete cadou de Paşte, conform unei analize a unui operator de tichete.
Analiza a fost realizată pe un eşantion de aproximativ 1.500 de companii şi pe baza informaţiilor comerciale Sodexo, în perioada 27 martie – 3 aprilie 2017.
Aproximativ 31,5% din angajaţii care vor primi tichete Cadou Pass Sodexo de Paşte intenţionează să le utilizeze pentru a cumpăra obiecte din categoria home & deco, în timp ce peste 26% îşi doresc să cumpere obiecte vestimentare şi aproape 25% optează pentru echipamente electronice şi electrocasnice.
În opţiunile angajaţilor pentru achiziţii cu voucherele cadou se mai regăsesc produsele de beauty şi healthcare (aprox. 6,5%), produsele gourmet (aprox. 4,5%), cele destinate lucrului la birou (aprox. 4%) şi plata meselor la restaurant (aprox. 1,5%).