Fata de 17 ani ajunsese sa il cunoasca pe acest barbat prin intermediul tatalui sau, care plecase la munca in Olanda, acolo unde se pare ca l-a intalnit pe criminal.
Barbatul s-a intors de putin timp in tara si a recidivat, dupa aproximativ 25 de ani petrecuti in spatele gratiilor pentru ca a omorit cinci persoane.
Fata a incercat sa ceara un ordin de restrictie fata de barbatul cu care se pare ca ar fi avut o relatie inceput prin intermediul retelelor de socializare, dar a fost oprita pe drum de familie. Ulterior, barbatul a intrat in casa familiei fetei, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Fratele fetei a stins flăcările și a sunat la 112. Victima a ajuns în stare gravă la spital.
Sansele ca fata sa traiasca sunt minime, spun medicii, pentru ca are arsuri pe cea mai mare parte a corpului.
"Am adus o pacienta de 17 ani cu arsuri de grad II pe suprafata corporala, aproximativ 90%, instabila hemodinamic si respirator. Cineva a aruncat cu benzina si i-a dat foc", au spus medicii de pe ambulanta.
Agresorul a fost căutat câteva ore de oamenii legii și într-un final a fost prins și dus la audieri.
Pe numele bărbatului a fost deschis deja un dosar penal pentru tentativă de omor, iar cazul a fost preluat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
În trecut, bărbatul a fost condamnat la 90 de ani de închisoare pentru omor, dar, după 25 de ani petrecuți în spatele gratiilor, a fost eliberat.