Reprezentanții Bisericii nu trebuie să se implice în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat și nici în susținerea unui candidat, pentru că încalcă legământul depus la hirotonie, a precizat Biserica Ortodoxe Române, în perspectiva alegerilor parlamentare și prezidențiale. Mai mult, conducerea Bisericii adresează rugămintea ca fiecare caz clerical de implicare în campania electorală să fie semnalat episcopiei de care aparține respectivul.
În privința unei evidențe a clericilor implicați în alegerile prezidențiale, purtătorul de cuvânt al BOR, părintele Adrian Agachi, a precizat: „Nu dispunem de o astfel de evidență. Și adresăm rugămintea ca fiecare caz clerical de implicare în campania electorală să fie semnalat episcopiei de care aparține respectivul caz în vederea analizării atente și dispunerii de măsuri. Biserica își păstrează neutralitatea in campaniile electorale și reiterăm hotărârile sinodale care resping ferm orice implicare a clericilor în acestea. Așadar, orice fel de caz vă rugăm să îl semnalați eparhiilor pentru dispunerea de măsuri”, potrivit news.ro.
În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic.Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.
Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate.