Ministerul Sănătății a anunțat noul bilanț al tragediei de la Crevedia, cu 58 de victime, majoritatea salvatori. Până în prezent, 23 de persoane se mai află în spitale din țară și străinătate. Din păcate, cinci persoane au murit.
11 răniți în exploziile din Crevedia, în stare medie sau ușoară, internați la spitale din Capitală
Potrivit Ministerului Sănătății, dintre cei 11 pacienți internați aflați în stare medie sau ușoară, șase sunt la Spitalul Clinic de Urgență București, doi la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni", trei la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
Au fost externați 30 de pacienți, iar cinci au decedat.
12 răniți în exploziile din Crevedia, transferați în străinătate - 5 sunt intubați mecanic
Dintre cei 12 răniți trimiși în străinătate după exploziile de sâmbătă, 26 august, de la stația GPL din Crevedia, cel care are arsuri pe o suprafață de peste 90% și este la Milano se află în prezent în stare critică.
12 răniți după exploziile de la Crevedia, transferați în străinătate în următoarele țări:
- 2 răniți la Milano, Italia
- 2 răniți la Bruxelles, Belgia
- 2 răniți la Berlin, Germania
- 2 răniți la Lubeck, Germania
- 2 răniți la Graz, Austria
- 1 rănit la Viena, Austria
- 1 rănit la Bergen, Norvegia
Cinci pacienți care au fost răniți în urma exploziilor care au avut loc în localitatea Crevedia și care au fost transferați în străinătate sunt intubați și ventilați mecanic, a informat, marți, Ministerul Sănătății.
Pacientul transferat la Milano cu arsuri pe peste 90% din suprafața corpului este intubat și ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică.
Al doilea pacient transferat la Milano are suprafață corporală arsă în proporție de peste 45%, este intubat și ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu o evoluție clinică favorabilă.
Cei doi pacienți transferați în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafața corporală.
Un pacient transferat la Bruxelles are suprafață corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat și ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluție clinică favorabilă, potrivit MS.
Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafață corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluție clinică favorabilă.
Alți doi pacienți transferați la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură și a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.
Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.
Cei doi pacienți transferați la Lubeck - Germania sunt intubați și ventilați mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% și 30% din suprafața corpului.
Pacientul transferat la Bergen, în Norvegia, respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat, potrivit raportării Ministerului Sănătății.
Bilanțul după exploziile în lanț din Crevedia este de 58 de victime, dintre care cinci persoane au decedat, din nefericire, primii doi, în ziua tragediei, 26 august. La aproape o săptămână a murit a treia persoană, cu peste 90% arsuri pe suprafața corpului.
Iar în ultimele două zile au foat anunțate alte două decese în rândul răniților în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia.