Decizie de ultim moment, luată de Guvern. Sinistrații de la inundații vor primi vouchere ca să își cumpere electrocasnice.
Gospodăriile afectate de inundații ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziționării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.
El a declarat că în ultima ședință a coaliției, liderii PSD și PNL au stabilit acordarea unui voucher de câte 15.000 de lei pentru fiecare gospodărie în vederea achiziției de electrocasnice.
Romașcanu a mai precizat că luni, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, s-a discutat despre măsurile care trebuie luate pentru refacerea zonelor afectate de inundații.
"Acei 1,5 miliarde solicitați de Guvern, prin MIPE, aprobați de Comisia Europeană, se vor investi în principal pentru refacerea infrastructurii. Au dat rapoarte din zonele lor președinții PSD Vaslui și Galați. Se vor reface infrastructurile stricate de inundații. Se vor continua investițiile în zona de amenajări și baraje, astfel încât asemenea evenimente, cum s-au întâmplat, din păcate, de trei ori la rând, în același loc, să nu se mai poată repeta", a arătat Romașcanu, în cadrul unei declarații de presă susținute la sediul PSD.