Actual· 2 min citire

Atacul de la Moscova. A fost arestat al nouălea suspect

În atacul de la centrul comercial Crocus au murit aproape 150 de oameni. Foto/Profimedia

În atacul de la centrul comercial Crocus au murit aproape 150 de oameni. Foto/Profimedia

Publicat29 mar. 2024, 19:04
SursăRealitatea

Un al nouălea suspect, Nazrimad Lutfulloi, a fost arestat și plasat în arest preventiv până cel puțin pe 22 mai, a anunțat serviciul de presă al unui tribunal din Moscova.

El este originar din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, la fel ca presupușii autori ai atacului.

Autoritățile ruse nu au precizat deocamdată pentru ce fapte îl acuză.

Atentatul este unul dintre cele mai sângeroase din ultimii 20 de ani în Rusia și cel mai grav revendicat de către gruparea jihadistă Statul Islamic pe teritoriul european.

Statul Islamic a confirmat vineri arestarea a patru dintre membrii săi, pe care i-a identificat ca fiind autorii atacului.

În pofida acestei revendicări jihadiste clare, autoritățile ruse persistă în a face legătură cu Ucraina, țară împotriva căreia Rusia duce un război de peste doi ani.

Anchetatorii au declarat vineri că presupușii atacatori au mărturisit că atacul a fost coordonat "de un bărbat sub pseudonim prin intermediul unor mesaje vocale pe aplicația de mesagerie Telegram".

"La indicațiile coordonatorului, teroriștii s-au îndreptat cu mașina, după comiterea crimei, spre frontiera ruso-ucraineană, cu scopul de a o traversa și de a ajunge la Kiev pentru a primi recompensa ce le-a fost promisă", a declarat Comitetul de Anchetă rus, organismul însărcinat cu principalele dosare penale în Rusia.

Acesta afirmase joi că autorii atentatului ar fi avut "legături cu naționaliști ucraineni" și că ar fi primit "importante" sume de bani provenind din Ucraina.

Președintele Vladimir Putin a declarat la rândul său că presupușii atacatorii ar fi încercat să fugă în Ucraina în momentul arestării lor.

Directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB, ex-KGB), Aleksandr Bortnikov, a acuzat serviciile secrete ucrainene și occidentale de a fi "facilitat" atacul.

Ucraina dezminte categoric orice fel de implicare în acest atentat, notează AFP.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News