Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, situația în țară este următoarea:
- în Scenariul 1, care presupune participarea fizică a preșcolarilor și elevilor la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară, se află 11.633 de unități de învățământ.
- în Scenariul 2 sunt 5.234 de unități de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și revenirea parțială, prin rotație de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.
- În Scenariul 3, care presupune participarea online, se află 789 de unități de învățământ. 233 dintre acestea au intrat în acest scenariu ca urmare a cazurilor de Covid-19 înregistrate, iar 556 apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare.
Reamintim că, potrivit ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și al Ministrului Sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.