”Inspectorii de muncă au verificat dacă angajatorul respectă prevederile referitoare la prevenirea şi stoparea răspândirii virusului SARS-COV 2 în rândul angajaţilor, precum şi legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă, respectiv în domeniul relaţiilor de muncă. Echipa de control a stabilit că toţi lucrătorii de cetăţenie indiană sunt angajaţi cu forme legale, însă angajatorul a încălcat o serie de dispoziţii privind condiţiile igienico-sanitare, printre care: dotarea necorespunzătoare cu materiale igienico-sanitare şi supraaglomerarea spaţiilor de dormit, încălcări care contravin prevederilor legislaţiei în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-C0V 2, precum şi Legii securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006", se menţionează în comunicatul ITM Bucureşti.
Potrivit raportului, angajatorul muncitorilor indieni nu a realizat în termenul prevăzut instruirea specifică pentru prevenirea răspândirii virusului şi nu a asigurat personal suficient pentru acordarea primului ajutor şi pentru implementarea măsurilor de prevenire. Angajatorul a mai fost sancţionat şi pentru că nu avea o evidenţă clară a orelor lucrate de muncitori şi pentru transmiterea cu întârziere a unor date în Revisal.
Inspectorii ITM au dispus 11 măsuri cu realizare la termen şi au dat patru amenzi în valoare totală de 13.500 lei şi şapte avertismente.