Actual· 2 min citire

Alexandru Rafila: Republica Coreea va dona României echipamente medicale și IT de circa opt milioane dolari

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 ian. 2023, 12:54

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că Guvernul din Coreea de Sud a donat României echipamente medicale în valoare de opt milioane de dolari, precizând că acestea vor dota Institutul Național de Sănătate Publică și centrele regionale de sănătate publică. Alexandru Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, că această donație vine ca răspuns la donația de vaccinuri pe care România a făcut-o către Coreea de Sud în septembrie 2021.

„Ca răspuns la sprijinul Guvernului României, Guvernul Republicii Coreea a găsit de cuviință să ne sprijine în dezvoltarea sistemului de sănătate publică din România. (...) E o donație foarte complexă din punctul de vedere al conținutului. Sunt echipamente pentru Institutul Național de Sănătate Publică și centrele regionale de sănătate publică.

Avem toate elementele natură logistică discutate astfel încât această donație, care valorează circa opt milioane de dolari să poată să ajungă în România începând cu jumătatea anului până în luna noiembrie, presupune un transport voluminos din Republica Coreea de echipamente foarte complexe pentru controlul apei, controlul tutunului și substanțelor conținute de tutun, supravegherea și controlul bolilor transmisibile, care înseamnă echipamente de diagnostic, echipamente de secvențiere, toate aceste lucruri vor ajunge în București, Cluj, Iași, Timișoara și Târgu Mureș la centrele regionale de sănătate publică ale Institutului”, a declarat ministrul Sănătății.

El a fost întrebat dacă aceste echipamente sunt noi și cât de necesare erau pentru România.

„Da, sunt echipamente noi, cu cea mai nouă tehnologie în domeniu, sunt foarte complexe. Noi de mult ne străduim, de exemplu, să avem un sistem complex de analiză a tutunului și derivatelor de tutun în ceea ce privește compoziția. Combaterea fumatului și mai ales a substanțelor novice din produsele de tutun reprezintă o prioritate de sănătate publică. Toate echipamentele sunt noi, la cel mai înalt nivel tehnologic”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News