La controlul efectuat asupra autocamionului, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare", se arată într-un comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, în cadrul contolului a fost, de asemenea, descoperit un număr de 30 articole încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu avea cunoștință despre mărfurile transportate.
Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - I.P.J. Giurgiu, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, mai arată sursa citată.