Risc de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, anunță Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
Riscul de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Maramureșului din cauza cantităților mari de zăpadă căzute, dar și a vântului este crescut, a anunțat Elian Antal, reprezentant al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
"Risc de avalanșă în Munții Rodnei și Munții Maramureșului, grad 4-5 (MAXIM) de la 1.300 m altitudine până în golul alpin. Părțile de munte cu expunere est, nord și sud sunt extrem de încărcate din cauza vântului și căderilor masive de zăpadă. Acolo unde a încărcat și vântul, la sondarea cu echipamentul din dotare grosimea stratului de zăpada trece de 150 - 170 cm depozit" a precizat Elian Antal.
Conform aceleiași surse, pe munte există două straturi de zăpadă suprapuse, ca urmare a ninsorilor din ultimele zile, riscul de producere a unei avalanșe fiind astfel crescut.
"Sunt două straturi 20-25 cm, cel de dedesubt care nu are nici un fel de priză cu baza, iar cel de deasupra fiind încărcat, de asemenea, cu zăpadă proaspătă acumulată după ninsoarea de ieri (vineri - n.r.) și astăzi ( sâmbătă - n.r.) undeva la 10-20 cm. Cauzele posibile producerii unei avalanșe sunt depozitele de zăpadă și plăcile masive de vânt, cu instabilitate pe stratul median", a explicat Elian Antal.