Un sfert de gram de cianură este suficient pentru a provoca o moarte rapidă și dureroasă, avertizează passionsate.be, potrivit Agerpres. Dozele din sâmburi sunt totuși atât de mici încât nu prezintă niciun pericol, capacitatea ficatului fiind mai mult decât suficientă pentru a le face față.
Sâmburii unor fructe pot prezenta totuși un risc. Acum câțiva ani, în Olanda, un organism cu activitate în domeniu a avertizat consumatorii împotriva cantității mari de cianură din migdalele amare și unii sâmburi de caise. La adulți, consumul a 30 de grame de sâmburi de caise sau de migdale amare poate fi mortal, iar dozele periculoase sunt bineînțeles mai mici la copii.
Sâmburii de caise și migdalele amare se vând în comerț, fiind folosite și ca suplimente pentru gust, de exemplu în pricomigdale. Cantitățile sunt însă foarte mici și supuse unui control strict, care verifică dacă a fost eliminată "otrava". Migdalele dulci nu conțin decât o doză infimă de cianură.