Actual· 2 min citire

Accident grav în Lugoj: o mașină a intrat pe trotuar, peste pietoni. O femeie a murit pe loc

Accident grav in Lugoj

Accident grav in Lugoj

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 apr. 2024, 08:17

Un accident grav a avut loc în Lugoj. O femeie care se afla pe trotuar a fost spulberată de o mașină implicată în accident.

Un pieton a decedat după ce două mașini s-au ciocnit marți seară, la Lugoj, iar unul dintre autovehicule a fost proiectat pe trotuar în urma impactului. Victima este o femeie de 53 de ani, în acest caz fiind deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

”La data de 16.04.2024, în jurul orei 20:20, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Splaiul 1 decembrie 1918 din municipiu. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus un autoturism pe Splaiul 1 decembrie 1918 din municipiul Lugoj, dinspre strada Ion Huniade spre strada Timișorii, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 70 de ani”, relatează IPJ Timiș.

Șoferul automobilului s-a ciocnit violent cu o autoutilitară, iar impactul a fost atât de puternic încât vehiculul a fost pur și simplu azvârlit în afara șoselei, acolo unde a izbit-o în plin pe femeie. Bărbatul a mai doborât și un stâlp ce susținea o conductă de gaz.

Accident grav, în Dolj: o femeie a fost lovită de 3 mașini, după ce a traversat printr-un loc nepermis. Victima nu a avut nicio șansă

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News