Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat că accidentul rutier a avut loc între două autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 58 de ani, respectiv 61 de ani.
În urma impactului celor două autoturisme, o minoră în vârstă de 10 ani a fost rănită și a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
„Cei doi bărbați au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative. Nu sunt probleme de trafic”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.