10 din cei 17 adolescenți aduși la spitalul din Bârlad au fost confirmați pozitiv. Ceilalți 13 au fost plasați în carantină la domiciuliu.
Autoritățile au luat măsuri au și fațăd e vilele din Costinești în care au fost cazați tinerii, și asta pentru că doar una din cele trei respecta masurile de distanțare, astfel că celălalte două au fost amendate.
Vă reamintim că 30 de tineri din Vaslui, suspecți de COVID-19, au plecat la mare. Totul s-a petrecut după o petrecere de majorat, la care au fost invitați tinerii. Ulterior petrecerii, grupul de tineri a plecat pe litoral, la Costinești, deși erau și persoane care prezentau semne de raceală.
Este și cazul uneia dintre adolescentele din grup, fiica unui ambulanțier al Serviciului de Ambulanța al Județului (SAJ) Vaslui, care a fost pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, dusă de tatăl său, deoarece prezenta semne de răceală. A fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat acasă.
Și nu doar că nu a așteptat rezultatul testului , dar a plecat cu prietenii cu care fusese la majorat la mare. Tinerii s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare din Costinești. În cursul zilei de 3 august, rezultatele testelor COVID-19 au confirmat că fiica ambulanţierului este infectată cu virusul SARS-CoV-2, scrie și realitateadevaslui.net.
Tot tatăl fetei este cel care, imediat ce a aflat rezultatul testului fiicei sale, a plecat cu ambulanța la Costinești pentru a-i aduce pe tineri acasă, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să folosească trenul și să intre în contact și cu alte persoane.