"Am convenit să impunem cât mai curând sancţiuni împotriva Rusiei", anunţă G7 într-un comunicat, publicat sâmbătă, la Seul.
Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că "fiecare stat va stabili care vor fi sancţiunile impuse. Aceste sancţiuni vor fi coordonate şi complementare, însă neapărat identice".
"Sancţiunile ar putea fi anunţate luni", a precizat el. "Luând în considerare necesitatea de a garanta alegeri prezidenţiale democratice, paşnice şi reuşite luna viitoare (la 25 mai), în Ucraina, ne-am angajat să acţionăm de urgenţă pentru a intensifica sancţiunile ţintite şi măsurile" împotriva Rusiei, adaugă G7 în comunicat.
G7 salută "reţinerea" de care au dat dovadă autorităţile de la Kiev în cazul separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.
"Rusia, din contră, nu a întreprins nicio acţiune concretă pentru a pune în aplicare acordul de la Geneva", deplâng statele din cadrul G7.
Moscova "nu a susţinut în mod public acest acord, nu a condamnat acţiunile separatiştilor care încearcă să destabilizeze Ucraina şi nu i-a îndemnat pe activişti să părăsească clădirile administrative ocupate şi să lase armele los", menţionează comunicatul.
"Mai mult decât atât, Rusia continuă să tensioneze situaţia printr-un discurs îngrijorător şi manevre militare ameninţătoare la frontiera cu Ucraina", afirmă G7. "Reiterăm condamnarea nostră fermă faţă de tentativa ilegală a Rusiei de a anexa Crimeea şi Sevastopolul", subliniază grupul celor şapte state puternic industrializate, adăugând că Moscova "va suporta acum consecinţele acţiunilor sale".
Anterior, liderii G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite) au avertizat în repetate rânduri Rusia că vor adopta sancţiuni, în contextul tensionării situaţiei din Ucraina.
Ce presupun sancţiunile?
Sancţiunile care ar putea să fie impuse încă de luni Rusiei, în criza ucraineană, ar putea să vizeze persoane influente în sectoarele energetic şi bancar, a declarat un oficial american de rang înalt, relatează AFP.
Adjunctul consilierului pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Ben Rhodes le-a spus unor jurnalişti, la bordul avionului lui Barack Obama, în drum dinspre Coreea de Sud către Malaysia, că aceste sancţiuni nu vor fi impuse în weekend.
"Mă aştept (...) ca aceste sancţiuni ţintite să fie impuse foarte rapid", a declarat el, confirmând că acest lucru lucru ar putea să aibă loc "la începutul săptămânii viitoare".
Anterior, un oficial american a declarat pentru AFP că sancţiunile americane ar putea să fie aplicate încă de luni.
Ben Rhodes a subliniat că aceste sancţiuni ar putea să vizeze "persoane influente în (sectoare ale) economiei ruse ca cel energetic şi bancar".
Oficialul american de rang înalt a declarat că vizarea "unor indivizi care controlează o largă parte a economiei ruse" va avea un impact puternic asupra economiei Rusiei.