”Dupa ce, pentru a curma discutiile privind doctoratul sau plagiat, Victor Ponta a declarat ca isi retrage acest titlu, a facut si o ordonanta de urgenta care sa-i permita sa-si indeplineasca promisiunea. Lege cu dedicatie. Numai ca, ce sa vezi? Cu lege cu tot, litigiul nu a fost deloc inchis. Dimpotriva.
Pai orice roman cu capul pe umeri sta si se intreaba: daca premierul Victor Ponta nu-si mai recunoaste propriul doctorat, daca a scris cu manuta lui o solicitare prin care cere sa-i fie retras titlul de doctor si daca, tot cu manuta lui, a semnat si legea care sa permita acest lucru, cum ramane atunci cu celelalte foloase? Ce foloase? Pai banii luati lunar, in perioada doctoratului, pentru ca viitorul specialist in drept sa-si poata face linistit studiile. Care s-au dovedit a conduce la un plagiat. Si ce alte avantaje ar mai fi? Multe. Legate de CV-ul sau. De cariera. Pentru ca Victor Ponta a fost promovat, peste rand, incalcandu-se conditiile de vechime, din functia de procuror al sectorului 1 Bucuresti taman la Parchetul General. Pentru ca omul avea un doctorat. Iar de acolo a fost proiectat in misiuni, sub acoperirea unor burse, in strainatate, la cele mai inalte institutii europene. Fara doctorat nu se putea”, se mai arată în editorial.
Mai multe pe www.corectnews.com