"Comunitatea românilor a fost ofensată şi se simte profund umilită. Suntem deranjaţi şi preocupaţi de această operă senzaţionalistă de jurnalism penibil", a afirmat consulul României, citat de Bristol Post.
"Acest documentar tendenţios este o pată publică adusă reputaţiei oamenilor muncitori din comunitatea românilor", a subliniat Constantinescu.
Primul episod din documentarul "The Romanians Are Coming" ("Sosesc românii") - difuzat marţi seara de postul tv britanic Channel 4 - prezintă cazurile a trei români ajunşi în Marea Britanie.
Seria de documentare despre imigranţii români este difuzată de posturile tv Channel 4 şi 4Seven. Potrivit Channel 4, documentarul analizează vieţilor românilor care se stabilesc în Marea Britanie, încercând să dezvăluie adevărul aflat dincolo de materiele de presă despre imigraţie.
"Sosesc Românii"
Demonizaţi în presa de scandal pentru căpuşarea sistemului asigurărilor sociale şi creşterea ratei criminalităţii, românii au primit şansa să-şi spună povestea într-un reality-show difuzat în premieră aseară de Channel Four. Doar că ideea nu surâde tuturor. De fapt, susţin voci din comunitatea românească, emisiunea este o bătaie de joc care îi pune pe români într-o lumină şi mai proastă.
Primul episod al emisiunii "Sosesc românii" s-a concentrat pe poveştile a trei personaje. Ştefan, care îşi câştigă traiul din spectacole improvizate, Alex, un om al străzii, ambii din Londra, şi Sandu, un rom stabilit cu toată familia în Liverpool.
Acuzaţi că vin să le ia locurile de muncă britanicilor ori că trăiesc din generozitatea statului, românilor li se oferă, aparent, ocazia să elimine stereotipurile şi să-şi spună singuri povestea.
Doar că alţi membri ai comunităţii de români susţin că emisiunea nu face decât să-i asimileze pe toţi oamenilor fără adăpost sau cerşetorilor, în condiţiile în care în Marea Britanie sunt foarte mulţi români cu poveşti de succes.