Tenismena noastră a răbufnit în momentul în care a fost întrebată despre colaborarea cu antrenorul suedez, Thomas Hogstedt. Chiar dacă n-a oferit un răspuns clar, Simona a lăsat să se înțeleagă că a încetat colaborarea cu fostul antrenor al Mariei Sharapova.
"Am obosit să vorbesc despre subiectul ăsta și să raspund la întrebarea asta. Am tot vorbit, în ultimele săptămâni, dar toată lumea continuă să mă întrebe. Voi vedea ce voi face. Momentan am echipa mea, cu Victor (Ionita - n.red.) antrenor, și o să merg cu această echipă, la toate turneele", a spus Simona Halep, la conferința de presă.
Simona Halep și Thomas Hogstedt au semnat un contract de colaborare valabil, pentru cele trei turnee la care a luat parte în luna ianuarie.
Rezultatele înregistrate de Simona Halep, pe timpul colaborării cu Thomas Hogstedt: a câștigat turneul de la Shenzhen; a abandonat la Sydney; a ajuns în sferturi la Australian Open.
Începând din acest an, Simona Halep e antrenată de Victor Ioniță.