X FACTOR. Absorbit de prestaţia unui concurent pe scena "X Factor", Bănică jr nu doar că s-a ridicat să danseze, moment destul de rar în timpul audiţiilor, ba chiar s-a urcat în picioare pe masa juriului.
Tot el a fost şi cel care l-a oprit la un moment dat pe tânărul din faţa lor: "Te-am oprit pentru că îmi era frică să nu ţi se spargă vreo venă!”. Ce l-a determinat pe jurat să aibă o astfel de reacţie rămâne de văzut în această seară, de la ora 20.30, în marea premieră "X Factor", la Antena 1.
Delia: "Femeile obţin mai greu voturi" Şansele concurenţilor sunt egale, însă Delia are propria teorie. În sezonul trecut, ea a avut mână bună şi Florin Ristei, aflat în echipa ei, a câştigat trofeul "X Factor". Şi acum, ea mizează tot pe băieţi. "Mi-am dorit să găsesc un nou Florin Ristei şi un nou Alex Maţaev pe care i-am avut în echipa mea şi cu care am mers până în finală şi unul dintre ei a câştigat, din fericire. Îmi doresc să redescopăr băieţi talentaţi pe acelaşi target şi aceeaşi categorie de vârstă şi să-i am în echipă, nu ştim dacă s-a întâmplat deja asta, rămâne de văzut", a declarat artista pentru "ring".