”A avut loc şedina Comisiei de control şi supraveghere a SIE. Am primit un material din partea serviciului semnat de ministrul Meleşcanu, prin care ni se comunică că nu există niciun fel de situaţie în care un candidat, ministru, parlamentar să fie ofiţer acoperit”, a declarat Sârbu.
Întrebat dacă documentul transmis de SIE, comisiei parlamentare de control ,atestă faptul că nu există un ofiţer acoperit în acest moment sau că nu ar fi existat în trecut, Sârbu a precizat că acest fapt este fără relevanţă.
”Nu e relevant asta. Pe noi ne interesează doar ceea ce s-a spus”, a precizat Sârbu.
În acest sens, Ilie Sârbu a subliniat, referindu-se la solicitarea ACL, că nu este nevoie de o comisie de anchetă, altfel, se întreabă senatorul, ”ce rol ar mai avea comisiile de specialitate”.
”Serviciul de informații externe, spre deosebire de SRI, lucrează numai cu ofițeri acoperiți. Sunt spionii de care toti vorbim, asta știe toată lumea (...) Comisia cerută de cei de la ACL nu își are sensul, atunci comisiile de specialitate ce mai fac, pe lângă faptul că sunt impedimente de ordin tehnic, nu are sens”, a mai spus vicepreședintele Comisiei de Control SIE.
Pe de altă parte, Ilie Sârbu a arătat că ar trebui ca şi SRI să se autosesizeze şi să transmită comisiei de control al SRI un document privind acest subiect.
”Acum, eu nu le dau sfaturi. Fiecare serviciu şi fiecare comisie lucrează după un program pe care şi-l stabilesc. Dar în mod firesc probabil că ar trebui şi dânşii (să transmită documentaţia necesară comisiei parlamentare - n.r.) ca să se încheie acest circ care s-a creat artificial şi care nu face niciun fel de serviciu României”, a mai spus Sârbu.