Oficialii NATO spun că exerciţiul militar aerian început în Nord este unul dintre cele mai mari de acest fel efectuat vreodată de aliaţi. Manevrele poartă numele "Provocarea Arctică" şi implică 4.000 de soldaţi şi 100 de avioane.
Exerciţiile sunt conduse de Norvegia şi au drept scop liniştirea aliaţilor baltici. După declanşarea crizei din Ucraina, nordul Europei a fost constant scena provocărilor militare ale Rusiei.
În paralel, Rusia a mobilizat aproape de trei ori mai multe forţe pentru o serie de manevre efecuate în Centrul, Vestul şi Sudul ţării. Ministrul rus al Apărării a arătat că Moscova se pregăteşte pentru scenariul unui atac în munţii Ural şi în Siberia.