UPDATE. Cel puţin 36 de persoane au murit în urma raidurilor aeriene efectuate miercuri de aviaţia militară rusă în Siria, susţine Coaliţia Naţională Siriană, o grupare a opoziţiei. Statele Unite au exprimat preocupare privind bombardamentele, avertizând că intervenţia rusă nu va contribui la soluţionarea conflictului, potrivit Mediafax.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului susțin că atacul s-a soldat cu cel puțin 24 de morți. Printre aceștia se numără și șase copii, potrivit The Guardian.
Alte zeci de persoane au fost rănite grav, în urma atacului. Bombardamentele au avut loc imediat după ce Vladimir Putin s-a adresat Consiliului Fedarației, privind problema utilizării forțelor armate în siria.
Camera Superioară a Parlamentului federal rus a aprobat solicitare șefului statului rus. Putin s-a adresat ultima oară Consiliului Federației, cu o solicitare similară, în luna martie a anului 2014, atunci când a cerut autorizarea utilizării armatei ruse, pe teritoriul Ucrainei, mai precis în Crimeea.
Rusia a cerut Statelor Unite ale Americii să își retragă urgent avioanele de război din spațiul aerian sirian, deoarece aeronave militare ruse survolează în prezent deasupra Siriei.
„În Sira și în Irak, mai multe țări efectuează bombardamente cu ajutorul avioanelor militare, inclusiv SUA. Aceste acțiuni nu sunt în conformitate cu nici o lege internațională. Ca să fie o cerință legală, ar trebui să aibă suportul consiliului ONU sau să fie susținută de țara unde se efectuează raidurile aeriene”, a declarat oficialul rus Sergei Ivanov.
Statele Unite ale Americii au refuzat să își retragă avioanele de război din spațiul aerian al Siriei, pe motiv că nu există nimic concret care să le indice că trebuie să înceteze operațiunile efectuate în Siria.