Rezultate Evaluare Naţională 2015 Edu.ro În Capitală, mai bine de 89% dintre elevi au luat note peste cinci la examenul de la finalul clasei a 8-a, iar 13 au obţinut nota zece la ambele materii.
În total, la limba română, 85% dintre lucrări au fost notate cu 5 şi peste 5.00, în timp ce la matematică, procentul a fost mai mic. Pe primele locuri se află elevii din judeţele Cluj şi Brăila.
Deşi profesorii s-au plâns că subiectele la evaluarea naţională au fost mai uşoare decât în alţi ani, ministrul Educaţiei are o altă explicaţie pentru rezultatele bune.
Notele pot fi verificate AICI.
Rezultate Evaluare Naţională 2015 Edu.ro: Contestațiile
Elevii nemulţumiţi au depus contestaţii, urmând ca săptămâna viitoare să fie afişate rezultatele finale. În perioada 3-7 iulie, ei trebuie să completeze şi să depună opţiunile pentru înscrierea la liceu, iar o săptămână mai târziu vor afla unde au fost repartizaţi.
Media de admitere la liceu este compusă din media de la Evaluarea Naţională care cântăreşte 75% , restul revenind mediei din anii de gimnaziu.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 Subiecte uşoare la evaluarea naţională, rezultate bune pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Promovabilitatea este de aproape 80% la nivel naţional, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu în urmă cu puţin timp. Avem 409 elevi de 10! Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în Brăila şi Cluj.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 Notele obţinute de elevii de clasa a VIII-a la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015 vor fi publicate pe EDU.RO şi pe site-urile Inspectoratelor Şcolare Judeţene, vineri, până în ora 16:00.
Notele sunt AICI
Tot astăzi, absolvenţii care sunt nemulţumiţi de notele pe care le-au luat vor putea depune contestaţii, între orele 16:00 şi 20:00.
Per total, 409 elevi au obţinut media 10. În acest an, rata de promovare este mai mare decât în 2014. În ceea ce priveşte mediile de 10 obţinute de absolvenţii de clasa a VIII-a, judeţul Cluj se poate lăuda cu cei mai bine pregăiţi elevi. În schimb, Brăila se poate mândri ce cea mai mare rată de promovare, de 92,4%, urmat de Cluj cu o rată de promovabilitate de 92,4%. Singurul judeţ în care nu s-a obţinut nicio medie de 10 este Harghita, în timp ce Teleormanul este singurul judeţ în care procentul promovabilităţii a scăzut.
REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015. Judeţele cu cele mai multe note de 10
1. Cluj - 43 medii de 10
2. Bucureşti - Ilfov - 26 medii de 10
3. Suceava - 25 medii de 10
4. Argeş - 24 medii de 10
5. Iaşi - 20 medii de 10
6. Sălaj - 19 medii de 10
7. Brăila - 19 medii de 10
8. Dolj - 19 medii de 10
9. Bacău - 17 medii de 10
10. Bihor - 14 medii de 10
11. Neamţ - 14 medii de 10
12. Satu Mare - 12 medii de 10
13. Constanţa - 12 medii de 10
14. Galaţi - 11 medii de 10
15. Mehedinţi - 10 medii de 10
16. Olt - 10 medii de 10
17. Buzău - 9 medii de 10
18. Maramureş - 9 medii de 10
19. Prahova - 8 medii de 10
20. Giurgiu - 8 medii de 10
21. Teleorman - 8 medii de 10
22. Mureş - 7 medii de 10
23. Sibiu - 7 medii de 10
24. Botoşani - 6 medii de 10
25. Braşov - 6 medii de 10
26. Vaslui - 6 medii de 10
27. Vrancea - 6 medii de 10
28. Dâmboviţa - 6 medii de 10
29. Gorj - 5 medii de 10
30. Caraş-Severin - 4 medii de 10
31. Hunedoara - 4 medii de 10
32. Ialomiţa - 4 medii de 10
33. Alba - 4 medii de 10
34. Arad - 3 medii de 10
35. Timiş - 3 medii de 10
36. Călăraşi - 2 medii de 10
37. Covasna - 2 medii de 10
38. Bistriţa - 2 medii de 10
39. Vâlcea - 1 medie de 10
40. Tulcea - 1 medie de 10
41. Harghita - zero medii de 10
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 Notele primite de elevii de clasa a VIII-a la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015 vor fi publicate pe EDU.RO, pe REALITATEA.NET şi pe site-urile Inspectoratelor Şcolare Judeţene, vineri, până în ora 16:00. Elevii care nu sunt mulţumiţi cu nota pe care au primit-o au la dispoziţie doar câteva ore pentru a depune CONSTESTAŢII.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU:ro UPDATE: Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a afirmat că notele de la Evaluarea Naţională din acest an au fost mai mari ca cele din 2014. Per total, au fost obţine 409 de medii de 10.
Astfel, 79,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut note peste 5.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU:ro. Cea mai mare rată de promovare a fost înregistrată în judeţul Brăila (92,4% dintre elevi au luat note peste 5), urmat de Cluj cu o rată de promovabilitate de 92,4%.
"Nivelul de dificultate a fost unul normal, nici scăzut, nici ridicat, pentru că nu este olimpiadă", a spus ministrul Educaţiei.
Judeţul Teleorman, codaş la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015
Rata de promovare s-a îmbunătăţi în toate judeţele, cu o singură excepţie: Teleorman (67% în 2015, faţă de 70% în 2014).
La Limba Română, 85,4% dintre elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, procentul a fost mai mic, de 73,5%.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU:ro UPDATE. Promovabilitatea în Hunedoara a fost de aproape 80 la sută
Absolvenţii de clasa a VIII-a au aflat notele pe care le-au primit la cele două probe susţinut la Evaluarea Națională. Promovabilitatea în judeţul Hunedoara la examenele de Evaluare Naţională a fost de aproape 80 la sută. La examenele de Capacitate organizate anul trecut, doar două treimi dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au promovat.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU.ro. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au precizat că 88 la sută dintre absolvenţii de gimnaziu, înscrişi la examenele de Evaluare Naţională, au reuşit să obţină note peste 5 la Limba şi Literatura Română. La Limba maternă procentul de promovare este de 97la sută, iar la matematică a fost de 72 la sută.
Elevii din judeţul Hunedoara pot afla ce note au obţinut pe www.edu.ro, la secţiunea dedicată judeţului Hunedoara.
Descarcă aici cererea pentru depunerea CONTESTAŢIILOR
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. CONTESTAŢIILE depuse la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015 vor fi soluţionate în perioada 27 - 29 iunie 2015.
REZULTATELE FINALE la EVALUAREA NAŢIONALĂ vor fi afişate în 30 iunie.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. În doar câteva zile, absolvenţii de gimnaziu trebuie să se înscrie liceu.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Înscrierea la liceu
3-7 iulie - elevii depun opţiunile pentru înscrierea la liceu
15 iulie - repartizarea elevilor
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Media de admitere la liceu
75% media evaluării naţionale
25% media anilor de gimnaziu
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Prezenţa la EVALUAREA NAŢIONALĂ
183.000 de absolvenţi de gimnaziu
163.333 de elevi au susţinut Evaluarea Naţionlă
5 candidaţi eliminaţi
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Ministerul Educaţiei a propus subiecte uşoare la Evaluarea Naţională pentru a creşte rata de promovare a elevilor. Asta susţin profesorii, după ce au văzut subiectele de la examen. De aproape 20 de ani, nimeni din minister nu a schimbat programa evaluărilor de la finalul claselor a VIII-a, iar copiii au ajuns să înveţe modele de subiecte pe dinafară.
Deşi este conceput ca un examen care să le verifice cunoştinţele acumulate în anii de gimnaziu, Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a nu face decât să umfle notele elevilor şi să uniformizeze rezultatele. O spun chiar profesorii corectori.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. "La gramatică, subiectele au fost de nivel de clasa a V-a, a VI-a. Să identifice o prepoziţie, un substantiv, un adjectiv, să precizeze două funcţii sintactice elementare subiectul şi un atribut adjectival", a afirmat Florina Rogalski, prefesoară de română.
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, aflat în subordinea ministerului Educaţiei, propune de aproape 20 de ani acelaşi model de subiecte. Doi profesori formulează cerinţele fără a fi consultaţi oamenii de la catedră.
"Copiii s-au obişnuit cu aceste structuri de subiecte şi le învaţă pe dinafară. Atâta timp cât ministrul nu consultă oamenii din sistem cu adevărat şi nu îi foloseste petru bine învăţământului întotdeauan va fi o prăpastie între decidenţi şi cei care muncesc în sistem", a mai precizat profesoara.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. La fel se întâmplă şi la matematică. Profesorii spun că materia este mult prea stufoasă, iar subiectele nu sunt aplicate. În plus, aproape jumătate dintre exerciţii nu se găsesc în manualele de la clasă.
"Un elev care termină cu zece, are zece la un examane naţionale, ar trebui ca în următorii zece ani să câştige peste medie. Ori lucru acesta nu se întâmplă asta înseamnă că învăţământul nostru este inutil", a declarat Adrian Enache, prefesor de matematică.
Pe de altă parte, membrii Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare susţin că subiectele au un model mediu de dificultate şi au fost formulate respectând programa şcolară.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 - ADMITERE LICEU 2015. Metodologia de admitere. Câte locuri sunt disponibile în licee
Liceele din întreaga țară pun la dispoziție, în 2015, absolvenților de clasa a VIII-a, 16.4718 locuri, conform broșurilor publicate de Ministerul Educației. Locurile sunt împărțite pe trei filiere: 47,9% teoretică, 43,5% tehnologică și 8,6% vocațională.
Învăţământul liceal românesc este organizat în jurul a 9 profile principale. Distribuţia locurilor la nivel naţional, în funcţie de acestea, în 2015, este următoarea:
· Tehnic: 19,4% (32024 de locuri) – în scădere
· Real: 29,1% (47916 locuri) – ușoară creștere
· Uman: 18,3% (31014 locuri) – menținere
· Servicii: 16,3% (26904 locuri) – menținere
· Resurse naturale şi protecţia mediului: 7,7% (12794) – ușoară scădere
· Sportiv: 2,9% (4872 locuri) – creștere
· Artistic: 2,3% (3780 locuri) – ușoară creștere
· Teologic: 1,6% (2618 locuri) – menținere
· Pedagogic: 1,4% (2352 locuri) – creștere
Restul de 1% sunt locuri la Profilul Waldorf (84) și Militar (340).
Ca și anul trecut, cea mai populară specializare în România rămâne matematică-informatică, un procent de 15,8% din locurile distribuite.
După matematică-informatică, cele mai populare specializări în România sunt ştiinţele naturii (13,2%), filologie (12%), mecanică (7,7%) și economie (7,4%).
REALITATEA.NET vă oferă, vineri, 26 iunie, în timp real, absolut toate informaţiile necesare despre REZULTATELE de la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2015: LIVE UPDATE calendar, subiecte barem şi REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015.
Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Verifică acum nota ta la Evaluare Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015. Edu.ro anunță notele la Capacitate
Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Verifică aici nota ta la Capacitate
Rezultate Evaluare Națională 2015. Momentul adevărului a sosit, Iată nota! UPDATE
Rezultate Evaluare Națională 2015 Edu.ro. Ce notă ai luat la examene. Verifică acum!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Prahova. Iată nota luată! Verifică online!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Suceava. Ce notă ai luat la Evaluarea Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Constanța. Ce notă ai luat la Evaluarea Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Iași. Verifică online ce notă ai luat
Rezultate Evaluare Națională 2015 Timiș. Momentul adevărului a sosit. Află nota!
Rezultate Evaluare Națională 2015 București. Ce note ai primit la Evaluarea Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Vâlcea. Află ce notă ai obținut!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Vrancea. Verifică online ce notă ai obținut!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Buzău. S-au afişat notele la Evaluarea Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Vaslui. Lista cu toate notele din județ!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Bacău
Rezultate Evaluare Națională 2015 Tulcea. Aici îți găsești nota!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Teleorman. Aici găsești toate notele din județ!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Sălaj. Află ce notă ai luat la Capacitate!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Călăraşi. Verifică online ce notă ai obținut!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Sibiu. Toate notele le găsiți aici!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Bihor
Rezultate Evaluare Națională 2015 Cluj. Edu.ro: Află nota din judeţul Cluj
Rezultate Evaluare Națională 2015 Bistriţa Năsăud. Află ce notă ai luat
Rezultate Evaluare Națională 2015 Satu Mare. Verifică online ce notă ai obținut!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Constanţa. Află primul ce notă ai obţinut
Rezultate Evaluare Națională 2015 Dolj. Nota ta la Evaluarea Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Botoşani. EDU.RO a publicat notele
Rezultate Evaluare Națională 2015 Covasna. Verifică nota online. Cum se depun contestațiile
Rezultate Evaluare Națională 2015 Galați Edu.ro. Află nota luată
Rezultate Evaluare Națională 2015 Olt. Găsiți aici toate notele de pe edu.ro!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Caraş-Severin. Câte medii de 10 s-au luat?
Rezultate Evaluare Națională 2015 Gorj Edu.ro. Află nota luată la Evaluare Națională
Rezultate Evaluare Națională 2015 Neamț. Găsești lista completă cu note aici!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Mureș. Verifică online ce notă ai obținut!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Mehedinți. Găsești notele oficiale de pe edu.ro
Rezultate Evaluare Națională 2015 Braşov. Notele la Evaluarea Naţională au fost afișate
Rezultate Evaluare Națională 2015 Maramureș. Lista completă cu notele din județ!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Ilfov. Notele oficiale de pe edu.ro!
Rezultate Evaluare Națională 2015 Ialomița. Află online ce notă ai obținut!
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Iată CALENDARUL complet al EXAMENULUI:
13 iunie 2015 - Înscrierea la Evaluarea Naţională
15 - 17 iunie 2015- Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - probă
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - probă scrisă
23 iunie 2015 - Limba şi literatura maternă - probă scrisă
24 iunie 2015 - Matematica - probă scrisă
26 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
26 iunie 2015 - Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
27 - 29 iunie 2015 - Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU.RO. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind organizarea si desfăşurarea EVALUĂRII NAŢIONALE pentru absolvenții clasei a VIII-a, candidatul poate solicita comisiei judeţene să vadă lucrarea proprie numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU.RO. Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate elabora și alte instrucțiuni/proceduri, în vederea bunei organizări și desfășurări a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU.RO. Art. 5. (1) Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a Evaluării Naționale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 EDU.RO. (2) Solicitarea de vizualizare, menționată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor. (3) Cu excepţia candidatului sau a părinților/reprezentanților legali ai acestuia, pot solicita să vadă lucrarea/lucrările doar membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naționale sau ai Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naționale, în scopul reevaluării acesteia/acestora, conform prevederilor art.6, punctul (10) și ale art.9, punctul (25) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010 - 2011, menționată la art. 2.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Pe baza notelor de la EVALUAREA NAŢIONALĂ, elevii vor fi admişi la liceu.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2015: GHID pentru ADMITEREA ÎN LICEU
ADMITEREA ÎN LICEU se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba romană, matematică şi limba maternă.
MEDIA DE ADMITERE ÎN LICEU se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75%) şi media notelor din gimnaziu (25%). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.
REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.