Rezidenţiat 2015. Astfel, concursul va fi organizat duminică, 15 noiembrie, și, la fel ca în anii trecuți, acesta se va desfășura, decentralizat, în şase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Rezidenţiat 2015. În sesiunea din 2015, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3388 locuri și posturi pentru medicină, 263 locuri pentru medicină dentară şi 152 locuri pentru farmacie.
Înscrierile pentru rezidenţiat se vor face până la data de 23 octombrie 2015, orele 15.00, la direcţiile de sănătate publică, sau la ministerele cu reţea proprie, după caz.
Rezidenţiat 2015. Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.
Rezidenţiat 2015. Tematica de concurs și bibliografia aferentă sunt cele din anul 2014.