Două partide proruse - Partidul Socialist şi Partidul Nostru - au organizat protestele de duminică. Este vorba despre ultima demonstraţie de la 6 septembrie încoace, când zeci de mii de persoane au manifestat împotriva politicilor Guvernului şi au cerut alegeri anticipate, informează Mediafax.
Protestatarii au strigat "Jos cu hoţii!". Cel puţin 30 de corturi au fost ridicate în faţa Parlamentului moldovean.
Alt grup, care nu este afliat politic protestatarilor, a instalat ulterior corturi în faţa Ministerului Agriculturii, unde unii parlamentari au birouri, şi au anunţat că vor continua protestul pe care l-au iniţiat la începutul lunii.
Un semn al unor tensiuni este faptul că poliţia a păzit principalele instituţii. Până după-amiaza au mai rămas câteva mii de protestatari.
O misiune FMI a început, pe 22 septembrie, o vizită de două săptămâni la Chişinău, la o zi după ce guvernatorul Băncii centrale Dorin Drăguţanu a demisionat în urma protestelor faţă de "dispariţia" a 1,5 miliarde de dolari din trei bănci moldovene înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2014.
Cele trei bănci au fost plasate sub administrarea Băncii Naţionale a Republicii Moldova în decembrie, iar pierderile au fost acoperite din rezervele statului.
Republica Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, s-a împotmolit într-o instabilitate politică de atunci încoace.