Politica· 2 min citire

Radu Mazăre, extrădare cu galerie

Radu Mazăre, extrădare cu galerie

Radu Mazăre, extrădare cu galerie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mai 2019, 09:16

Cu un picior în țară, Radu Mazăre va avea parte de galerie la sosirea în România. Sute de persoane s-au arătat interesate, pe internet, să-l aștepte luni pe fostul primar al Constanței la Aeroportul Otopeni.

Radu Mazăre va fi adus luni (20 mai) în țară! Poliția Română a demarat formalitățile necesare aducerii în țară a lui Radu Mazăre, subliniind că a fost constituită o escortă care se va deplasa în Madagascar. Potrivit Realitatea TV, fostul edil va veni cu un avion de linie și va ateriza pe aeroportul din Otopeni.

"În urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, la data de 14 mai a.c., cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, Poliția Română a demarat, de îndată, formalitățile necesare aducerii în țară a acesteia.

Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019", transmite IGPR.

Radu Mazăre, vizitat de fiul său în arest, cu cartea Patimile lui Iisus

Mazăre are de executat o pedeapsă definitivă: judecătorii instanței supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanței.

 Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constanța), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica