Putin a preciazat că Moscova consideră scutul o amenințare și a amintit că Rusia va lua măsuri represive împotriva statelor care adăpostesc scutul antirachetă american.
„Dacă ieri, în acele zone din România oamenii nu aveau nicio idee cum este să fie consideraţi o ţintă, acum vor fi forţaţi să ia mai multe măsuri pentru a-şi asigura securitatea. Ăsta va fi cazul şi cu Polonia”, a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă comună cu premierul grec Alexis Tsipras.
Putin nu a preciazt cum va acționa Rusia în această situație, însă a explicat că Kremlinul va reacționa doar dacă este provocat.
„Nu vom iniţia nicio acţiune până ce nu vedem rachete lansate în regiunile învecinate”, a detaliat liderul rus.
Vladimir Putin nu face pentru prima oară astfel de declarații în ceea ce privește România și Polonia, după ce americanii au luat decizia de au decis amplasarea scjutului antirachetă pe teritoriul celor două șări din Europa de Est.