Surse din jandarmerie au declarat pentru REALITATEA.NET că în Piaţă s-au aflat circa 300 de persoane.
Protestul, organizat de Asociaţia Victimele Mineriadelor \'90-\'91, a fost aprobat până la ora 21, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Manifestanţii au scandat slogane contra liderului PSD Mircea Geoană, omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pe pancartele unora dintre aceştia fiind şi chipul jurnalistului Bogdan Chirieac: \"Geoană ne-a vândut la Moscova\", \"Timişoara, suntem cu tine\", \"Piaţa Universităţii nu este Piaţa Roşie\". Au trecut şi la cântece: \"Mai bine haimana, decât trădător, mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist\" - Imnul golanilor.
Unul din revoluţionarii care au urcat pe scenă, Sorin Tănăsescu, i-a cerut directorului TVR, Alexandru Sassu, să transmită în direct la TV manifestaţia, iar cetăţenii au început să strige după această solicitare \"aţi minţit poporul cu televizorul\".
Printre cei din Piaţă s-au aflat pentru câteva minute şi doi reprezentanţi ai PD-L: consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu şi ministrul desemnat al Educaţiei, Daniel Funeriu. Ultimul a declarat pentru REALITATEA.NET că a primit informaţia despre această manifestare de la un membru PNL. A negat însă că pedeliştii ar fi organizatorii.
Zeci de persoane, în majoritate tineri, au protestat, marţi seara, în Iaşi, Constanţa şi Sibiu, în semn de solidaritate cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara, transmit corespondenţii NewsIn. Mitinguri similare au mai avut loc în Cluj şi Târgovişte.