Patru mii de persoane, conform Jandarmeriei, în marea lor majoritate pensionari care au cultul personalității și-s nostalgici cu vremurile trecute, s-au strâns ieri la Cotroceni pentru „o plimbare contra statului”. Când am ajuns, treaba se desfășura așa: apărea câte o vedetă Antena 3 de te miri unde, lumea o încercuia, cerea autografe și făcea selfieuri. Un fel de groopies, care în loc de „Te iubesc” strigau „Jos Băsescu”. Și cu cât îl urau pe Băsescu mai tare, cu atât demonstrau că iubesc Antena 3 mai mult.
Am văzut o bătrână cum se sprijinea cu mâinile de umerii celui din față și încerca să sară, deși era în baston, ca să o vadă pe Alessandra Stoicescu. Iubitori de animale și-au dus câinele să pună vedeta mâna pe el. Altă pensionară a spus: „Eu, până nu-l văd pe Mircea Badea, nu mă culc.” Iar după el se striga: „Mircea, fă-ne un șpagat!” După cum se vede în fotografie, Mic News a avut acces direct la vedeta cu discurs iute ca muștarul.
Din spate am primit o mână peste telefon, iar când n-a căzut, au încercat să mi-l smulgă. Îi tot întrebam ce-au cu mine și-mi spuneau: „O cauți cu lumânarea. Poporul nu te vrea aici”.
Citeşte mai multe pe Vice.ro.